Dacă ar fi să o caracterizăm într-un singur cuvânt pe compozitoarea și pianista Myriam Marbé, acesta ar fi inovația, având în vedere cadrul unic în care a crescut, ajungând să fie considerată una dintre cele mai valoroase compozitoare internaționale de muzică contemporană. Impulsul cultural consistent care o înconjura a venit de la mama sa, Angela Marbé, o remarcabilă pianistă și totodată o profesoară de pian de excepție, dar și de la tatăl său, savantul Max Marbé, medic cercetător la Institutul Național de Cercetare Cantacuzino. Pe de altă parte, faptul că locuința familiei Marbé era situată într-o anexă din parcul acestui Institut unde cercetările renumite din domeniile științific și de inovare în domeniul sănătății publice, au constituit un leagăn de formare culturală pentru adoptarea unei ținute științifice față de artă.

Pianistă la origini, a predat ulterior compoziția și contrapunctul la clasa de compoziție de la Universitatea Națională de Muzică din București, iar ca muzicolog, a publicat numeroase articole în publicații de specialitate. Muziciana a obținut numeroase distincții de-a lungul vremii, printre care Premiul II (1966), cât și Premiul I (1976) în cadrul Concursului Internațional de compoziție al Asociației GEDOK-Mannheim, alături de Premiul U.C.M.R. (în anii 1971, 1974, 1980, 1982), Premiul „Bernier” al Académie des Beaux-Arts din Paris (1972) și premiul Academiei Române (1977).

Din perspectivă internațională, Myriam Marbé apare descrisă ca situându-se în elita avangardei românești a secolului XX, compozitoarea lăsându-și în mod categoric amprenta asupra vieții muzicale a anilor ’60-’80. Creația sa este descrisă ca putând fi încadrată în tendința liric-contemplativă a creației românești, cu certe semnificații metamuzicale integrate în creația sa, având ca elemente distinctive tonurile reflexive aduse în atenție printr-un plan sonor meditativ prin preponderența temelor de o mare gravitate, precum viața sau moartea.

Un aspect esențial ce vine în sprijinul contextului tematic ține de orientările sale politice care și-au pus amprenta asupra destinului său artistic, acela că Myriam Marbé se încadrează în categoria compozitorilor care au refuzat să adere la Partidul Comunist. Astfel, expunerea sa în peisajul muzical (mai ales românesc) a fost în mod evident limitată, în pofida faptului că se număra printre cei mai importanți compozitori ai vremii sale. Însă, din fericire, între anii 1968 și 1972, compozitoarei i-a fost permis să participe la cursurile de vară de la Darmstadt, un loc emblematic pentru avangarda muzicii europene din cea de-a doua jumătate a secolului trecut. Un moment de apogeu în activitatea muzicală a compozitoarei Myriam Marbé a fost prilejuit de acordarea către aceasta în anul 1988 a unei burse de creație din partea orașului Mannheim.

Revenind însă la perioada studiilor sale, Myriam Marbé inițial a oscilat în primii ani între muzică și medicină, dat fiind atât contextul familial, cât și presiunea exercitată de datoria morală față de tatăl ei în a asigura o continuitate cercetărilor acestuia. În cele din urmă și-a îndreptat atenția exclusiv asupra marii sale pasiuni, compoziția, pentru care a avut-o ca îndrumător și sprijin în realizarea primelor lucrări pe Florica Musicescu, cea pentru care a avut un respect și o apreciere deosebită.

Pentru formarea artistei Myriam Marbé, un rol important l-a avut înscrierea la Conservatorul din București încă din perioada studiilor liceale (1944-1945, după cel de-al Doilea Război Mondial), fiind remarcată la scurt timp și îndrumată de directorul instituției, Mihail Jora, de asemenea o personalitate a muzicii românești care nu s-a pliat pe tiparele rigide ale ideologiei regimului comunist.

Printre alte nume sonore ale peisajului de pedagogic de compoziție care și-au pus amprenta asupra sa sunt cel a lui Leon Klepper și apoi al lui Mihail Andricu, acesta din urmă fiind recunoscut pentru rolul decisiv pe care l-a jucat în modelarea unei întregi generații de compozitori, definită astăzi drept ”generația de aur”, Myriam Marbé făcând parte din acest grup select.

Însă acel mentor pe care artista îl considera a fi avut o influență directă asupra profilului său componistic este maestrul George Breazul, cel cu care a avut un prim contact pe când artista avea doar 14 ani, în cadrul examenului de admitere. Ulterior, un impact major asupra destinului său artistic a venit din partea unor personalități precum Tudor Ciortea și Theodor Rogalski, cel din urmă lăsând o amprentă definitorie asupra studentei Myriam Marbé atât ca profesor de orchestrație, cât și prin viziunea sa muzicală originală și plină de culoare.

În ceea ce privește activitatea pedagogică, între anii 1954 și 1988, artista și-a desfășurat activitatea muzicală ținând cursuri de compoziție în cadrul aceleiași instituții în care s-a format, devenind, la rândul său, adevărat formator de talente. În acest domeniu, remarcabil este însă faptul că Myriam Marbé s-a implicat nu doar în formarea muzicală a discipolilor săi, ci s-a implicat în stimularea educației artistice complete a acestora, prin încurajarea vizitării muzeelor, a parcurgerii albumelor de artă și a lecturii unor titluri de referință din literatura românească și universală.