Ernest Bloch (1880-1959)

Moștenirea lui Ernest Bloch se întinde atât pe tărâmul muzicii de concert evreiești cultivate, cât și în accepțiunea modernă mai largă a tradiției clasice occidentale. Având o influență unică în muzica occidentală de la începutul secolului al XX-lea, Bloch este adesea considerat un compozitor american, în ciuda lucrărilor sale semnificative de dinainte de a imigra în America. Dicționarul de muzică și muzicieni al lui Grove, de exemplu, îl numește cu exactitate „un compozitor și profesor american de origine elvețiană”. Bloch este, de asemenea, apreciat pentru impactul său semnificativ ca profesor, în special în compoziție.

Bloch s-a născut la Geneva, unde și-a început călătoria muzicală, învățând vioara sub îndrumarea lui Louis Rey și Albert Goss. De la o vârstă fragedă, a studiat și compoziția și solfegiul cu Émile Jacques-Dalcroze. Și-a continuat studiile de vioară la Bruxelles cu reputatul violonist belgian Eugène Ysaÿe, în timp ce a învățat și compoziția de la François Rasse.

Între 1899 și 1903, Bloch a locuit și a lucrat în Germania, inițial la Frankfurt am Main și mai târziu la München, unde a studiat o perioadă sub îndrumarea lui Iwan Knorr și, pentru scurt timp, cu Ludwig Thuille. În anii petrecuți în Germania, a început o explorare continuă a spiritualității și religiei, concentrându-se pe sorgintea sa evreiască și pe căutarea identității etnico-naționale în raport cu scopul artistic. Biografiile notează că această perioadă a marcat un punct de cotitură, când preocupările spirituale și etnico-naționale (denumite „rasiale” la acea vreme) au devenit centrale în viziunea sa asupra lumii.

În perioada premergătoare Primului Război Mondial și în primii ani ai acestuia, Bloch a compus primele sale lucrări semnificative cu tematică evreiască, avându-i să fie cunoscute ca „Jewish cycle”, care includea Trois poèmes juifs (1913), Israel, pentru cinci voci solo și orchestră (cunoscută sub numele de Simfonia Israel) și Schelomo – Rapsodie ebraică, pentru violoncel și orchestră (1915–1916), care face acum parte din repertoriul standard al concertelor pentru violoncel și este considerată pe scară largă cea mai recunoscută lucrare a sa. Opera sa Jézabel, pe care a început să o schițeze în 1911 și a continuat în America, a rămas neterminată.

Bloch a sosit în Statele Unite în 1916 inițial pentru a dirija trupa de dans a lui Maud Allan, însă turneul a fost anulat după sosirea sa. A rămas pentru a preda teorie și compoziție la nou-înființata Școală de Muzică David Mannes (acum Mannes College of Music) din New York. În anii următori, a avut ocazia de a-și vedea cântate unele dintre lucrările sale, inclusiv a celor din ciclul evreiesc. De-a lungul anilor 1920, chiar dacă muzica sa nu avea o expresie exclusiv evreiască (cel puțin nu în mod conștient), a continuat să fie perceput ca un compozitor de asemenea sorginte a cărui artă a fost inspirată de o noțiune contemporană a unui spirit evreiesc antic. Această perioadă a produs compoziții legate de evrei, precum Suita Baal Shem (1923) pentru vioară și pian (orchestrată ulterior), From Jewish Life (1924) pentru violoncel și pian, Méditation hébraïque (1924) pentru violoncel și pian și Abodah (1929) pentru vioară și pian. În 1919, Suita sa pentru violă și pian a câștigat premiul Elizabeth Sprague Coolidge și a fost rapid remarcată.

În 1920, Bloch a devenit primul director al Institutului de Muzică din Cleveland, unde, timp de peste cinci ani, a predat compoziție, a dirijat orchestra institutului și a condus cursuri de măiestrie. În 1925, a preluat rolul de director la Conservatorul de Muzică din San Francisco, perioadă în care rapsodia sa epică în trei părți, America, a câștigat premiul întâi la concursul de compoziție finanțat de Musical America. Prin colaborarea sa cu cantorul Reuben Rinder de la Templul Emanu-El din San Francisco, Bloch a fost angajat să compună o slujbă completă de Sabat dimineața pentru cantor bariton, cor și orchestră completă. Avodath Hakodesh: Serviciul Sacru, finalizată în Europa între 1930 și 1933 în timpul întoarcerii sale temporare acolo, a devenit una dintre cele mai apreciate lucrări ale sale, atât din perspectiva evreiască și liturgică, cât și ca o declarație artistică mai amplă. Folosind un serviciu religios și o liturghie evreiască ca fundament pentru o lucrare sofisticată și de lungă durată, asemănătoare unui oratoriu, Avodath Hakodesh a atins rezonanță atât în rândul publicului evreu, cât și în cel neevreu, fiind potrivită atât pentru concerte, cât și pentru cultul reformat clasic, marcând o contribuție semnificativă la expresia liturgică evreiască și la muzica sacră. Vizita sa creativă în Europa s-a încheiat pe 5 martie 1933, ziua în care naziștii au preluat oficial puterea, când Bloch a primit un avertisment să fugă din Germania. Astfel, el și soția sa, Karola, au fugit în Elveția și mai târziu în alte țări europene și în Statele Unite.

În 1940, Bloch a preluat un post de profesor la Universitatea din California, Berkeley, unde a predat în cadrul cursurilor de vară până la pensionarea sa în 1952. A locuit și a lucrat în principal în Agate Beach, Oregon. Bloch nu a inițiat vreo anume școală de compoziție și nici nu a urmărit inovația avangardistă, însă a creat un stil personal distinctiv, folosind diverse tehnici consacrate cu o individualitate intensă. Unele dintre lucrările sale de muzică de cameră prezintă o influență neoclasică; altele, inclusiv piesele sale epice, pot fi văzute printr-o lentilă neoromantică, altele dezvăluind elemente expresioniste.

În 1934 și 1937, au avut loc la Londra două festivaluri dedicate muzicii lui Bloch. Reputatul muzicolog și critic Ernest Newman a remarcat în Times of London că Bloch ar putea fi primul compozitor cu adevărat evreu al erei moderne, introducând imagini și experiențe nefamiliare cu muzica occidentală, cu o libertate nou descoperită în limbajul său muzical, care amintește de libertățile muzicale antice, de mult uitate.

Albert Weisser, cercetător în muzică evreiască, care lucra la un studiu despre impactul lui Bloch asupra muzicii evreiești la momentul prematur al morții sale din 1982, a căutat să abordeze ambivalența și complexitățile percepute ale lui Bloch, care deveniseră puncte focale ale criticii până în anii 1980. În lucrările lui Weisser, o schiță îl evidențiază pe Bloch ca o personalitate muzicală complexă, menționând că lucrările sale cu impact au fost acelea vădit evreiești și abstracte, în care elementele specifice au fost redefinite și transformate.

Influența lui Bloch asupra muzicii americane este evidentă la studenții săi, inclusiv la compozitori proeminenți precum Roger Sessions, Quincy Porter, Bernard Rogers, George Antheil și Randall Thompson. Printre scrierile sale despre muzică și educație se numără “Musical Education” (1927), “Man and Music” (1933), “Securing the Best Results from Piano Study” (1923), “The Pitfalls of Memorizing” (1923) and “Ernest Bloch Surveys the Problems of Music Education” (1921)

Lucrarea lui Ernest Bloch, Baal Shem: Three Pictures of Hassidic Life pentru vioară și pian se numără printre cele mai renumite compoziții ale sale. Lucrarea este inspirată de rabinul Israel ben Eliezer (1700–1760), recunoscutul inițiator al mișcării hasidice din secolul al XVIII-lea, care mai este cunoscut și sub titlul de Baal Shem Tov, care înseamnă „stăpân sau deținător al unui nume bun” și adesea abreviat în comunitățile hasidice ca BESHT.

Cei care se așteaptă la un simplu aranjament al unor melodii hasidice autentice în Suita Baal Shem, chiar dacă îmbunătățite artistic, ar putea fi surprinși de originalitatea conținutului său. Această suită nu este o simplă colecție de piese de bis bazate pe melodii hasidice cunoscute ci, mai degrabă, ea explorează profund și expresiv esența devotamentului și dedicării hasidice. Opera lui Bloch surprinde această esență în cadrul mai larg al tradiției spirituale evreiești, portretizând splendoarea istoriei iudaice antice și exprimând mândria sa persistentă pentru această bogată moștenire.